A fost publicată prima fotografie cu epava avionului AirAsia, prăbușit în Marea Java cu 162 de oameni la bord

Publicat: 07/01/2015, 10:59

„Am reușit să recuperăm o parte din avion, ceea ce era obiectivul nostru”, le-a declarat Bambang Soelistyo jurnaliștilor la Jakarta. „A fost găsită coada avionului”, a precizat el.

Această descoperire ar putea fi un pas înainte în căutări, în măsură în care coada avionului conține de obicei cutiile negre, cruciale pentru stabilirea cauzelor prăbușirii avionului Airbus A320-200 cu 162 de persoane la bord.

Avionul a dispărut de pe radare la scurt timp după decolarea din orașul indonezian Surabaya, cu destinația Singapore, după ce s-a confruntat cu nori foarte amenințători.

FOTO: Basarnas/AFP/Mediafax

În pofida operațiunilor de căutare de mare amploare întreprinse de Indonezia cu ajutorul altor țări precum Franța, Statele Unite și Rusia, s-au înregistrat puține progrese până în prezent din cauza vremii nefavorabile, potrivit autorităților indoneziene.

Oficialii indonezieni declaraseră anterior că au găsit cinci părți mari din avion, fără a preciza despre ce elemente este vorba.

Autoritățile indoneziene suspectează Air Asia Indonesia, filiala companiei malaysiene AirAsia, că a folosit un culoar de zbor fără autorizație. Companiei i s-a suspendat săptămâna trecută autorizația de a folosi culoarul Surabaya-Singapore până la încheierea anchetei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Patrizia şi Bianca, tinerele românce luate de ape în Italia, au fost găsite moarte. Cristian...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Breaking News: Au fost găsite trupurile celor două fete înghițite de apele învolburate din Italia:...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Interdicție pentru toată România. Legea a intra deja în vigoare: Sunt obligați
Oamenii au început să lingă ouă în supermarketuri. Cum speră să se îmbogățească
Diana Bulimar a fost cerută în căsătorie. Care a fost reacția sportivei când a văzut...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Marina Almășan a izbucnit în lacrimi pe scenă datorită lui Fuego: ”A reușit să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Primul cal sculptat are o vechime de 35.000 de ani
×